Timp de cinci ani de căsnicie am gătit zilnic. Trei feluri, uneori mai multe. Învățam rețete noaptea după muncă. Dar Daniel spunea mereu:
— La cantină mâncarea e mai bună.
De fiecare dată simțeam o durere în interior. Alegeam ingredientele cu grijă, învățam tehnici noi. Credeam că asta înseamnă iubire. Dar cu cât încercam mai mult, cu atât aprecia mai puțin.
Am crescut într-o familie unde tatăl era centrul. Am fost învățată că iubirea se arată prin mâncare. Și am crezut.
În weekend găteam ca într-un restaurant. Dar pentru el devenise normal.
— Borșul e prea acru.
— Am pus lămâie, știi că îți place.
— Nu experimenta. La cantină e mai bun.
Vorbea mereu despre cantină și o bucătăreasă care gătea mai bine. Efortul meu dispărea în comparație. La început mă durea, apoi încercam mai mult, apoi a venit epuizarea.
Într-o zi am venit târziu. Frigiderul era gol. Am mers totuși la magazin și am gătit.
A gustat.
— Prea multă roșie. Nu e bun.
M-am uitat la el, la vase, la mâinile mele. Ajunge. Am aruncat porția lui.
— Dacă la cantină e mai bun, mănâncă acolo — am spus.
Nu era supărare. Era epuizare.
Din acel moment am gătit doar pentru mine. Am avut timp pentru mine. Am început din nou să respir.
La început mânca fast food și pizza intenționat. Apoi s-a plâns de stomac și de bani. Eu răspundeam calm:
— La cantină e mai bun.
După câteva săptămâni a început să gătească singur. Colțunașii se lipeau, ouăle se prindeau. Nu am intervenit. Trebuia să înțeleagă singur.
Într-o zi a spus:
— M-am săturat de fast food. Înțeleg cât munceai. Îmi pare rău. Îmi lipsește grija ta.
Am iertat. Dar nu m-am întors la trecut.
Iubirea nu înseamnă să gătești mereu. Înseamnă respect și efort comun.
Recent am făcut lasagna.
— Foarte bună — a spus.
— Prea uscată?
— Perfectă.
Am înțeles: iubirea înseamnă echilibru.
